Raluca Pascu a acceptat astăzi să ofere un interviu despre semnarea actelor de divorț, custodia celor două fiice pe care le are cu Pepe, dar și despre așa-zisa aventură cu milionarul din Qatar. Fosta soție a artistului este foarte revoltată la adresa celor care au spus minciuni despre ea și a subliniat cât de importante sunt Maria și Rosa Alexandra în viața sa.
Deși, după ce a ieșit din biroul notarial a fost enervată de întrebarea despre presupusul amant, la câteva ore distanță, Raluca Pascu a negat că a avut o aventură cu acesta. Mai mult, bruneta susține că, de-a lungul poveștii de iubire pe care a avut-o cu Pepe, nu l-a înșelat niciodată.
“Ca să lămureasă şi acest aspect. Apropo şi de chestia asta cu tata, s-a scris că vezi, Doamne, tata este supărat pe mine că l-am înşelat eu pe Pepe. Niciodată în vecii vecilor, amin! În primul rând, eu nu l-am înşelat pe Pepe şi în al doilea rând, tata în viaţa lui şi dacă l-aş fi înşelat, tata nu ar fi zis chestia asta. Indiferent ce ar fi, moartă, coaptă şi îndiferent îm ce stadiu aş fi, sunt copilul lui mai presus de orice pe faţa pământului. Asta aşa ca să închidem şi subiectul ăsta. În legătură cu relaţia dintre ei, nu are ce relaţie să mai existe atâta timp cât noi nu mai formăm o familie, nu s-au certat, nu sunt discuţii, nu s-a certat absolut nimeni cu nimeni”, a declarat Raluca Pascu pentru Antena Stars.
Întrebată ce i-a spus fostului partener azi, când s-au întâlnit în fața notarului, afacerista a mărturisit: “Ca să fiu sinceră, ştii ce i-am spus? I-am spus că urmează să discutăm despre contractul Rosei de la şcoală, ce va fi din septembrie, asta a fost discuţia. Suntem doi părinţi care au grijă de copiii lor în continuare. Îndiferent ce ar fi, o să ne purtăm amiabil şi politicos unul cu celălalt, cum am spus, pentru copiii mei”.
“Îţi dai seama că bucuroasă nu pot să fiu că nici un om nu pleacă la drum şi nu se căsătoreşte ca să se despartă mai ales cu doi copii la mijloc. Asta a fost să fie. Dumnezeu ne-a ajutat, ne aşează viaţa cum ştie El mai bine şi mergem înainte pentru copiii noştri.
Înţelegerea noastră parentală, avem jumătate – jumătate. În acordul parental, 50 la mine, 50 la el pentru că aşa am stabilit de la bun început. Una peste alta, noi avem copii mici. Fetele dacă vor să stea mai mult la mine, stau mai mult la mine, dacă într-o zi când vor ele la tatăl lor, le duc la tatăl lor, adică e şi la voinţa lor şi totul spre binele lor. Oricum, ele stau mai mult la mine, în principiu la mine că Rosa stă la grădiniţă, pe Maria o duc dimineaţa la şcoală”, a mai explicat fosta soție a lui Pepe, relatează jurnaliștii de la Antena Stars.
În legătură cu faptul că Maria și Rosa vor avea domiciliul la tatăl lor, Raluca Pascu a subliniat că decizia nu înseamnă că a renunțat la prințesele sale, așa cum s-a spus în ultima vreme.
“Multe aberații. Asta cum că mi-am dat eu copiii. Păi, eu îmi dau mâinile şi copiii nu mi-i dau. Niciodată în viaţă asta, să audă toată presa din România şi toată lumea să audă treaba asta, că eu îmi tai mâinile şi picioarele şi copiii mei niciodată nu-i dau. Ca să se înţeleagă treaba asta. (…) Oricum, pe mine nu mă interesează aberaţiile astea cu băieţi, cu ce vorbeşte lumea şi nişte apropiaţi, pentru mine nu există aşa ceva. Nu am stat niciodată să comentez chestii de genul acesta, nu mă interesează. Pentru mine, oamenii ăştia sunt egali cu zero, nu există. Eu am viaţa mea personală”, a mai spus bruneta, conform sursei citate mai sus.